Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a confirmat joi, 13 ianuarie, într-o vizită la Iași, că va fi asigurată finanțarea construirii unei săli polivalente de 10.000 de locuri în capitala Moldovei.
Anunțul a fost făcut de către președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa, care l-a însoțit pe ministru pe parcursul vizitei.
Licitația pentru construirea noii Săli Polivalente în Iași a fost deja lansată de către Primăria Municipiului Iași, la începutul acestui an, cu o valoare estimată la 213 milioane de lei. Primăria însă precizează, în caietul de sarcini, că nu există o sursă de finanțare încă bine determinată. Și primarul Mihai Chirica, citat de presa locală, a spus că a primit garanții de la prim-ministru că vor exista bani pentru acest obiectiv de investiții în 2022.
„În urma întâlnirilor avute încă de dimineață cu autoritățile locale și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) anunț cu mare bucurie că în acest an vor fi alocate fondurile necesare pentru construirea sălii polivalente de la Iași, cu o capacitate de peste 10.000 locuri. Execuția lucrării se va face prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, valoarea scoasă la licitație fiind de aproximativ 213 milioane de lei”, a scris Maricel Popa pe pagina sa de Facebook.
Conform proiectului tehnic depus în cadrul caietului de sarcini, se dorește ca noua sală construită la Iași să aibă o capacitate de circa 10.000 de spectatori, ceea ce ar transforma-o în una dintre cele mai mari săli de profil din țară. Aceasta va avea trei etaje și va fi construită în zona Moara de Vânt, o regiune din oraș încă ne-dezvoltată, dar unde a fost stabilit și amplasamentul pentru Spitalul Regional de Urgențe și pe unde se așteaptă să fie și accesul către viitoarea autostradă A8.
Același proiect specifică faptul că sala se dorește a fi utilizată atât cu profil sportiv, cât și artistic. Va fi o bază de antrenament pentru echipele din Iași pe sporturile baschet, handbal sau volei, cât și un loc unde vor fi organizate spectacole, concerte etc. Terenul propriu-zis al sălii va avea 60 de metri lungime și 30 lățime.